O pledoarie episcopală

În timp ce numărătoarea inversă către Regat se concentrează asupra mesajelor cerului, profeția nu este doar acele mesaje primite în forme mai extraordinare, ci este și exercitarea darului profetic inerent tuturor celor botezați care participă la „funcția preoțească, profetică și regală” a lui Hristos (Catehismul Bisericii Catolice, n. 871). Iată un astfel de cuvânt de la unul dintre succesorii apostolilor, episcopul Marc Aillet al eparhiei de Bayonne, Franța, care le amintește credincioșilor că, în calitate de creștini, „sănătatea” noastră și a vecinului nostru, nu se limitează doar la aspectul fizic. avion dar trebuie sa include și bunăstarea noastră emoțională și spirituală ...

Editorial al episcopului Marc Aillet pentru revista eparhială Notre Eglise („Biserica noastră”), decembrie 2020:

Trăim o situație de neegalat care continuă să ne preocupe. Trăim, fără îndoială, o criză de sănătate fără precedent, nu atât în ​​ceea ce privește amploarea epidemiei, cât și în ceea ce privește gestionarea acesteia și impactul acesteia asupra vieții oamenilor. Frica, care a pus stăpânire pe mulți, este menținută de discursul inducător de anxietate și alarmist al autorităților publice, transmis constant de majoritatea mass-media principale. Rezultatul este că este din ce în ce mai greu să reflectezi; există o lipsă evidentă de perspectivă în legătură cu evenimentele, un consimțământ aproape generalizat din partea cetățenilor pentru pierderea libertăților care sunt totuși fundamentale. În cadrul Bisericii, putem observa câteva reacții neașteptate: cei care au denunțat cândva autoritarismul ierarhiei și i-au contestat în mod sistematic magisteriul, în special în domeniul moralei, se supun astăzi statului fără să bată o pleoapă, parând să-și piardă orice simț critic. și s-au înființat ca moraliști, blamând și denunțând categoric pe cei care îndrăznesc să pună întrebări despre oficial Doxa sau care apără libertățile fundamentale. Frica nu este un bun consilier: duce la atitudini prost sfătuite, îi pune pe oameni unul împotriva celuilalt, generează un climat de tensiune și chiar violență. S-ar putea să fim la un pas de explozie!

Vezi, judecă, acționează: acești trei pași binecunoscuți ai Action Catholique (Acțiunea Catolică) mișcare, prezentat de Papa Sfântul Ioan XXIII în enciclica sa Mater et Magistra caracterizând gândirea socială a Bisericii, poate arunca o lumină asupra crizei pe care o trăim.

A vedea, adică a deschide ochii la realitatea generală și să nu mai îngustăm atenția asupra epidemiei. Există cu siguranță epidemia Covid-19 care a provocat, desigur, situații dramatice și o anumită epuizare a personalului medical, în special în timpul „primului val”. Dar, cu retrospectiva, cum să nu-i relativizăm seriozitatea în raport cu alte cauze de suferință care sunt prea des trecute cu vederea? În primul rând sunt cifrele, care sunt prezentate ca dezvăluind gravitatea fără precedent a situației: în urma numărării zilnice a deceselor în timpul „primului val”, avem acum anunțul zilnic al așa-numitelor „cazuri pozitive”, fără putând face distincția între cei bolnavi și cei care nu. Nu ar trebui să facem comparații cu alte patologii la fel de grave și mortale, pe care nu le discutăm și al căror tratament a fost amânat din cauza Covid-19, provocând uneori o deteriorare fatală? În 2018 au existat 157000 de decese în Franța din cauza cancerului! A durat mult să vorbim despre inuman tratament care a fost impus în casele de îngrijire persoanelor în vârstă, care erau închise, uneori închise în camerele lor, cu vizitele de familie fiind interzise. Există multe mărturii referitoare la tulburările psihologice și chiar la moartea prematură a bătrânilor noștri. Se spune puțin despre creșterea semnificativă a depresiei în rândul persoanelor care nu erau pregătite. Spitalele de psihiatrie sunt supraîncărcate ici-colo, sălile de așteptare ale psihologilor sunt aglomerate, semn că sănătatea mintală franceză se înrăutățește - un motiv de îngrijorare, așa cum tocmai a recunoscut public ministrul sănătății. Au existat denunțări ale riscului „eutanasiei sociale”, având în vedere estimările că 4 milioane de concetățeni se află în situații de singurătate extremă, ca să nu mai vorbim de milionul suplimentar din Franța care, de la prima închidere, a scăzut sub sărăcie prag. Și ce zici de micile afaceri, sufocarea micilor comercianți care vor fi obligați să depună faliment? Avem deja sinucideri printre ei. Și baruri și restaurante, care au fost totuși de acord cu protocoale de sănătate drastice. Iar interzicerea serviciilor religioase, chiar și cu măsuri sanitare rezonabile, a fost retrogradată în categoria activităților „neesențiale”: acest lucru este nemaiauzit în Franța, cu excepția Parisului în temeiul Oraș!

A judeca, adică a evalua această realitate în lumina principalelor principii pe care se bazează viața societății. Deoarece omul este „unul în trup și suflet”, nu este corect să transformăm sănătatea fizică într-o valoare absolută până la sacrificarea sănătății psihologice și spirituale a cetățenilor și, în special, să-i lipsim de practicarea liberă a religiei lor, pe care o experimentează se dovedește a fi esențială pentru echilibrul lor. Deoarece omul este social din fire și deschis fraternității, ruperea relațiilor de familie și a prieteniei este de nesuportat, la fel și condamnarea celor mai fragili oameni la izolare și angoasa singurătății, la fel cum nu este corect să-i privăm pe artizani și micii comercianți de activitatea lor, având în vedere cât contribuie la convivialitatea socială în orașele și satele noastre. Dacă Biserica recunoaște legitimitatea autorității publice, este cu condiția ca, potrivit unei ierarhii juste a valorilor, autoritățile publice să faciliteze exercitarea libertății și responsabilității de către toată lumea și să promoveze drepturile fundamentale ale persoanei umane. Cu toate acestea, am favorizat o concepție individualistă a vieții și am adăugat vina ușoară oprobriului cauzat unei populații întregi (tratate ca niște copii), mărunțind argumentul specios al vieții pacienților aflați în terapie intensivă și a îngrijitorilor epuizați. Nu ar trebui să recunoaștem mai întâi deficiența politicilor noastre de sănătate, care au încălcat bugetele și au slăbit instituțiile spitalicești în ceea ce privește personalul de îngrijire insuficient și prost plătit și reducerea regulată a paturilor de resuscitare? În sfârșit, pentru că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, fundamentul suprem al demnității sale - „Tu ne-ai făcut pentru tine, Doamne, și inima mea este neliniștită până când se odihnește în tine” (Sfântul Augustin) - ar fi greșit să subestimezi libertatea închinarea, care rămâne, în temeiul Legii separării Bisericilor și a Statului (promulgată în condițiile cele mai tensionate), prima dintre toate libertățile fundamentale - una pe care cetățenii, păstrată într-o stare de frică, au fost de acord să o abandoneze fără discuții. Nu, argumentul sănătății nu justifică totul.

A acționa. Biserica nu este obligată să se alinieze la declarațiile oficiale reducționiste și bâlbâite, cu atât mai puțin să fie „banda rulantă” a statului, fără ca acest lucru să implice o lipsă de respect și dialog sau apeluri la neascultare civilă. Misiunea ei profetică, în slujba binelui comun, este de a atrage atenția autorităților publice asupra acestor grave cauze de suferință, care sunt direct legate de gestionarea crizei de sănătate. Personalul de asistență medicală trebuie să fie în mod firesc sprijinit și asistență acordată bolnavilor - prudența în aplicarea gesturilor de barieră face parte din efortul național care se aplică tuturor - dar fără a impune în grabă cetățenilor responsabilitatea pentru propria lor suferință. În acest context, trebuie să aplaudăm profesionalismul personalului medical care se dedică bolnavilor și să încurajăm generozitatea voluntarilor care se angajează să slujească celor mai defavorizați, creștinii fiind adesea în frunte. Trebuie să dăm glas exigențelor corecte ale celor care sunt înăbușiți în munca lor (mă gândesc la meșteri și comercianți). De asemenea, trebuie să știm cum să denunțăm tratamentul inegal, fără să ne fie frică să relativizăm argumentul de sănătate care se insistă insistent în favoarea închiderii întreprinderilor mici și a interzicerii cultului public, în timp ce școlile, supermarketurile, piețele, transportul public au rămas operaționale, cu potențial riscuri mai mari de contaminare. Când Biserica pledează pentru libertatea de închinare, ea apără toate libertățile fundamentale care au fost confiscate într-o manieră autoritară, chiar dacă doar temporar, cum ar fi libertatea de a veni și de a merge după bunul plac, de a se uni pentru a lucra pentru comun Bine, să trăim din rodul muncii cuiva și să ducem o viață demnă și pașnică împreună.

Dacă trebuie să „redăm lui Cezar ceea ce aparține lui Cezar”, trebuie să „redăm lui Dumnezeu ceea ce aparține lui Dumnezeu” (Mt 22:21), iar noi nu aparținem Cezarului, ci lui Dumnezeu! Înțelesul închinării la Dumnezeu este că le amintește tuturor, chiar și necredincioșilor, că Cezar nu este atotputernic. Și trebuie să încetăm să ne opunem dialectic închinării lui Dumnezeu, scrisă în primele trei cuvinte ale decalogului, iubirii de aproapele: sunt inseparabile, iar acesta din urmă are rădăcini în primul! Pentru noi, catolici, închinarea perfectă se face prin jertfa lui Hristos, făcută prezentă în jertfa euharistică a Liturghiei pe care Isus ne-a poruncit să o reînnoim. Unindu-ne fizic și împreună cu această Jertfă putem să-i prezentăm lui Dumnezeu „întreaga noastră persoană ca o jertfă vie, sfântă, capabilă să-i placă lui Dumnezeu”, aceasta este pentru noi modalitatea corectă de a-l închina (Rom 12: 1). Și dacă este autentică, această închinare își va găsi în mod necesar împlinirea în pasiunea noastră pentru binele altora, în milă și în căutarea Binelui comun. De aceea este profetic și imperativ să apărăm libertatea cultului. Să nu ne lăsăm jefuiți de sursa Speranței noastre!

Notă: Mons. Alliet a încurajat și susținut în mod deschis apostolatul văzătorului francez „Virginie”, ale cărui mesaje au apărut pe acest site.